Ma simt ca un detectiv al propriilor ganduri intr-o jungla ce creeaza minti criminale. Asa ma simt cand ma uit in jur, la oameni, accentuand o legatura doar intre ochi si creier. Ma simt dedublat, vorbesc fara oprire, straniu, cu mintea mea, care se dovedeste a-mi fi cel mai bun prieten. Ma asculta si imi da sfaturi. Ma fereste de decizii proaste, pe care uneori inevitabil le iau, si mi le asum. Ma sperie doar faptul ca uneori nu gandim la fel, si ma intreb oare cum se poate? Uneori ma simt aparat doar de ganduri in fata junglei care, cum spuneam, creeaza minti criminale. Gandurile ma ascund de sistemul unei societati defecte. Acum incep sa realizez ca ideile unui mare autor sunt perfect adevarate, si anume ca noi, oamenii, ar trebui sa cautam mai intai sa ne cunoastem pe noi, iar mai apoi sa cunoastem mediul inconjurator. Ma inspaimanta gandul ca nu ma cunosc indeajuns, si mai mult, ma inspaimanta nu ca sunt prea slab, ci ca sunt prea puternic. Traiesc o dedublare pe care, nu stiu sigur, dar pot sa jur ca o traieste oricine. Asa ca spune-mi acum! E la fel de intensa si la tine?
Anonymous asked: Ti s-a intamplat vreodata sa iubesti o fata si sa placi o alta fata?
da
A mai trecut un an. A fost unul greu, cu o gramada de bucurii si o doza de dezamagiri. A fost un an in care am invatat multe lucruri noi, lucuri despre oameni si despre viata. Am invatat ca la 20 de ani orice om se poate afla intr-o criza de identitate, si ca in timpul crizei te poti afla in doua tabere diferite: cea a oamenilor care isi traiesc ce a mai ramas din tinerete si cea a celor care aspira catre un anumit tel gandindu-se numai si numai la ce or sa ajunga si cu cata usurinta vor trece peste greutati. Eu? Eu cred ca ma gasesc undeva la mijloc, fiind cuprins de bucati din fiecare val de senzatie. Eu imi traiesc din plin ce a mai ramas din tinerete, dar ma gandesc in fiecare secunda la ce o sa ajung. A mai trecut un an in care s-a mai incheiat o perioada, lunga de patru ani, pe care am iubit-o si imi este dor de ea. Un alt capitol plin de oameni pe care i-am cunoscut, ii respect si vor ramane mereu in inima mea, s-a incheiat. A mai trecut un an in care, chiar daca pare absurd, consider ca mi-am cunoscut mai mult familia si am invatat sa traiesc mai bine cu ei, respectandu-i. Ramane acum sa fiu perseverent in ceea ce urmeaza si sa imi amintesc cu drag de ce a trecut, sa rad de toate necazurile. Iar voua, acei putini oameni care citesc din cand in cand ce scrie aici, va multumesc din inima si va urez un an nou fericit.
Exista momente in viata in care iti dai seama de lucrurile mai putin bune pe care anumite persoane ti le fac. Aceste momente nu afecteaza cu nimic dragostea pe care o porti fata de acele persoane, dar aceste momente sunt de groaza. Sunt momentele in care iti dai seama ca iubesti pe cineva pentru “nimic”, ca iubesti pe cineva pentru ca nu ai incotro. Eu simt asta acum, iar persoana este poate cel mai important om din viata mea, omul cu care am vrut mereu sa am o relatie buna si sa il fac mandru de mine. Dar el nu vede asta, nu a vazut niciodata si nici nu cred ca va vedea prea curand. Este un om rece pe care, repet, il iubesc pentru ca nu am incotro, pentru ca sentimentul de dragoste pe care il port fata de el nu vrea sa dispara. Am incercat toata viata mea sa il vad ca pe un model, si realizand cu dezamagire ca nu este unul, tot il iubesc ca si cum ar fi. Am incercat sa ajung la fel de puternic ca el dar nu am reusit. Poate doar pentru ca eu am un mare defect. Eu cand tin la cineva, imi dau viata pentru acel cineva. Cand tin la cineva, il salvez intai pe el, iar mai apoi, ma salvez pe mine. De cand ma stiu am vrut un singur lucru, si anume sa il fac mandru de mine, sa imi rosteasca numele cu inima plina de mandrie. Dar se pare ca nu am reusit. Am gandul inchis. Ma simt ca dupa un lung razboi pierdut, cu mine insumi, prea obosit sa mai curat frontul de lupta. Ma simt ca dupa un meci pierdut la scor umilitor, iar acum trebuie sa imi dau explicatii pe care nu le gasesc. Unde am gresit? Sau, cu ce am gresit? Nu stiu! Imi ramane doar dragostea si nimic mai mult. De astazi ma retrag din misiunea mea. De azi nu vreau sa mai aud…
Anonymous asked: Hey,vroiam sa te felicit pentru postul cu Romania.Cred ca te afli printre "exceptiile
care inca mai cred in aceasta tara,majoritatea am vazut ca si-a pierdut speranta..din pacate.Si ai dreptate,oamenii chiar o pot schimba in bine,insa au nevoie de incredere in ei insisi.Stii cum se zice,atunci cand iti doresti ceva cu adevarat e imposibil sa nu se intample..doar ca nu trebuie sa asteptam sa ne pice din cer,schimbarea incepe de la noi,romanii,nu din afara.Deci,felicitari ca esti mandru sa fii roman!:)
Iti multumesc. Cred ca eticheta pe care scrie “roman” este cea mai mare calitate a mea. “Romania face parte din destinul meu” -Octavian Paler
Ma asez incet pe o banca din parc, in ploaia de frunze moarte. Incep sa incerc sa uit de toate problemele, de tot ce imi apasa greu pe suflet, si sa ma bucur de atmosfera caramizie a unei zile de toamna blanda, fara sa imi concentrez atentia asupra oamenilor. Sunt doar eu si culoarea anotimpului. E dragoste pura si relaxare totala. Inspirand mirosul de uscat de toamna imi spulber brusc dorul de vara, amplificandu-mi nerabdarea pentru sosirea primilor fulgi de alb, de anul acesta, si regret zilele lui octombrie in care am uitat de acest ritual. Poate ca sentimentul ar fi fost mai intens atunci sau poate ca nu, cert este ca imi pare rau si imi promit in mod repetat ca voi sta pe banca mai des de anul asta, la anu si in fiecare toamna…
Dupa celebrele Hi5, raiul printeselor si al vanzatorilor de adidasi, si Myspace, Facebook se naste in umila universitate Harvard, din Statele Unite ale Americii, in primele luni ale anului 2004. Cum bine stiti, Facebook detine 500 de milioane de utilizatori in acest moment, iar aici vreau sa trag un semnal de alarma. Nu ma intelegeti gresit! Iubesc fenomenul Facebook, dar cred ca deja spala creieri prin toate colturile lumii. Pana si eu ma gasesc cateodata stand in fata calculatorului, apasand butonul “refresh” in mod repetat, doar doar va mai aparea ceva nou. E gresit! Trebuie sa ne obisnuim si noi, nu doar copii de 14-15 ani, sa mai iesim la un “batut mingea” afara sau sa facem si altceva mult mai creativ.
Acum ganditi-va ce ne-a facut Facebook, reteaua pe care nu o invinuim pentru ca este alegerea noastra si nu ne forteaza nimeni sa o ultilizam. Am facut agricultura online? Am facut! Jucand celebrul Farmville, am invatat sa fim mai darnici cu cei din jur, trimitandu-le vaci roz, pisici turcoaz, girafe albastre, etc. Am fost toti vecini? Am fost! Muncind din greu, ne-am plasat fermele proprii in apropriere de fermele prietenilor si ne bucuram de chestia asta (pana si la scoala nu mai eram “colegi” ci “vecini”).
Facebook este singurul loc unde oamenii pot vorbi cu peretii. Este singurul loc unde copii pot scrie pe pereti, fara a mai fi pedepsiti de parinti (imi aduc aminte ce bataie am luat eu prin 96’ pe motivul asta). Ne tampeste Facebook, dar ne place.
Fiecare din noi avem in lista de prieteni cel putin: o ghinionista in dragoste, un tip care mereu are statusuri de genul “La plimbare pe London Bridge” sau “Dau o tura prin Vienna”, un super model care are alergie la tricouri si o gramada de poze cu el la bustul gol, si un pampalau enervant care da like la orice. Cu toate astea, iti multumim tie, Facebook, pentru ca existi si ne faci ziua mai buna.
E greu sa faci o femeie fericita. Sau poate e usor, dar cu siguranta voi, persoanele de sex feminin, faceti in asa fel incat sa fie teribil de greu. Dar de ce? Ce va nemultumeste? Ca suntem atat de prosti incat va iubim si va respectam cazandu-va la picioare si facand orice pentru voi? Nu va place ca va respectam si vrem sa fie bine de ambele parti? Va deranjaza ca am vrea sa fim acolo, pentru voi, tot timpul? Nu mai inteleg. Va spunem mereu ca sunteti tot ceea ce ne dorim si nu suntem nebuni, dar voi nu ne credeti. Stiti foarte bine ca nu ascultam ce zice lumea despre voi si ca ne pasa doar de ce simtim noi. Si voi ce faceti….?
Taranii moldoveni se confrunta cu o noua problema de mare amploare. O mare inundatie loveste puternic in Trebuci. Localnicii sunt in stare de soc, deoarece este prima oara cand un astfel de eveniment nefericit se intampla in linistitul oras. Intrebat despre cum este vremea de obicei, nea Ion ne spune: “N-am mai vazut niciodata asa ceva in Trebuci. Nici macar vantul nu bate aici. In Trebuci este mereu uscat iar orasul este linistit.” Apele continua sa faca legea si la aceasta ora in oraselul moldovenesc, iar majoritatea localnicilor au fost evacuati cu greu din propriile case. Oamenii spun ca le place in Trebuci, blestemand actualele conditii meteo. Vom reveni cu noi informatii din Trebuci.
Anonymous asked: Salut! Andreea (profa de radio) sunt si am ceva de spus. Fantezia mea a fost si va ramane Emil Boc. Un interviu cu el, in picioare, nu pe scaun, premierul nefiind demn de sezut, ca de la ardeleanca la ardelean, ca de la mare la mic. Studentul se poate refugia sub catedra mea, dar Boc unde? Pe trambulina si valeaaaaaaaa!
Mai traiesti?
Buna Andreea (Andreea este cea mai tare profa de radio, pe care din pacate am pierdut-o). Mai traiesc, dar daca aud vreodata de un interviu al pinguinului acordat tie, nu vreau sa mai traiesc :-s. De Boc imi pare rau, era un tip simpatic :(. Eu sincer as vrea un interviu cu Leana Udrea :”>….si eventual sa se ascunda sub catedra….si de sub catedra…aaaaaa ma opresc aici :-“
[Sustin revolta functionarilor publici din minsterul finantelor, dar resping orice idee de lovitura de stat, in acest moment, si implicit politica, pentru ca acest post trebuie sa fie unul care sa starneasca orice altceva decat gandul la politica din Romania]
I: Care este cel mai bun medicament din lume?
R: Rasul.
Este ca o eruptie, nu stiu, plina de haz. Ador! Ador sa rad si fiecare criza de ras imi coloreaza ziua (asta cand exista o criza de ras). Rasul te vindeca, iti alina orice durere, in orice moment, iar daca ceva te doare, trebuie doar sa iti imaginezi acel ceva pur si simplu razand in hohote.
(si asta nu pentru a completa postul despre bunica, ci pentru ca merita)
Am facut astazi un lucru frumos. M-am decis sa imi iau fratele si sa facem o surpriza bunicilor, asa ca am plecat in Braila (da, e in Romania!), pe la 8 dimineata. Surprinderea si emotia au fost exact la nivelul la care ne asteptam, pacat de vremea urata si de temperatura scazuta. Am ajuns in timp record in orasul copilariei si, dupa ce am constatat ca nu era nimeni la casa batraneasca, am pornit spre biserica unde ne-am gasit bunica la slujba.
Batranul de 84 de ani, vizibil trecut prin viata, a ajuns acasa deabia dupa ce noi ne-am acomodat. Nu va pot descrie bucuria ce mi s-a creat in suflet cand i-am citit fericirea din ochi, vazandu-ne. El mi-a aratat, cand eram mic, ce inseamna sa fi mare. El mi-a demonstrat ca atunci cand esti lenes, trebuie sa devii harnic. El m-a invatat ce inseamna munca si puterea de a nu renunta. A fost langa mine cand faceam primii pasi in viata lipsit de putere si m-a sustinut din dragoste, fara nici un interes. M-a sfatuit in privinta binelui si in privinta raului, si m-a sfatuit mereu sa invat, pentru ca el nu a avut posibilitatea. Puterea lui nu am cunoscut-o, dar ii vad rezultatele si vad cum un om cu doar 4 clase a reusit sa cladeasca conditii, stiinta si un viitor bogat pentru toate persoanele dragi din jurul lui. Vad cum el a reusit sa isi pastreze toate convingerile si toata credinta, indiferent de necazurile si greutatile prin care a trecut, fara sa se lamenteze, mergand mai departe mereu, tinand capul sus. Asta e o viata victorioasa, imi spun mereu. Nu l-am vazut plangad niciodata, dar lacrimile pe care le avea astazi in ochi, atunci cand am plecat, imi contureaza perfect povestea mamei, care spunea ca “atunci cand sa vazut cu 2 nepoti, implinit, a rabufnit intr-un plans teribil si radia de fericire”. Il voi iubi mereu si nici nu vreau sa imi imaginez cum va fi cand nu va mai exista. Nu as putea sa realizez ca un om ca el se prabuseste…
In ce cred? In tot ce vreau sa fie cum mi-ar placea mie sa fie. O ciocolata alba poate fi o ciocolata amaruie, doar daca tu poti sa crezi asta. Nimic nu merge daca nu crezi ca merge si totul merge bine atunci cand credinta ta este fixata pe bine. Credincios sunt? Sunt! Cred in Dumnezeu si mai cred ca faptul ca nu merg prea des la biserica, si nu sunt foarte prezent la slujbe, nu ma face necredincios. A crede in ceva reprezinta puterea de a sti ca acel ceva exista. Cred in orice pare imposibil pentru ca e primul pas spre transformarea lui in posibil. Crede-ma!
Anonymous asked: Buna :) poate e o intrebare aiurea, dar cand iti este atat de usor sa cuceresti o fata pe care o placi, nu devine la un moment dat plictisitor? Presupun ca nu ti se intampla prea des ca o fata sa iti opuna rezistenta... Nu te-ai saturat sa fii inconjurat de fete nerabdatoare sa le bagi in seama?... sau poate ma insel si nu e chiar asa. Poti sa nu fii modest, sa stii :))
Buna. Nu mi se pare o intrebare aiurea, ci doar obisnuita (lipsa de modestie), pentru ca o aud de multe ori. Dar ce nu vede nimeni, este ca nu e asa. Nu sunt inconjurat de fete nerabdatoare sa le bag in seama! Si chiar daca as fi, nu cred ca mi-ar placea. Din pacate am incercat sa recuceresc o fata, de curand, si i-am aratat ca nu mai sunt la fel si ca mam schimbat. Nu m-am gandit o secunda ca si ea s-a schimbat si nu mai e acceiasi, si chiar daca observasem, incercam sa nu iau in seama asta. Nu am reusit sa o “recuceresc” si mi-a fost greu, dar stau cu gandul impacat pentru ca stiu ca de data asta nu a fost vina mea. Sunt un om schimbat in bine fata de ce eram acum ceva ani (lipsa de modestie). Nu m-ar interesa daca as fi inconjurat de fete nerabdatoare se le bag in seama. Mi-ar displacea. Imi place sa iubesc o fata frumoasa, nu una “buna”.
